Bunicul privește gânditor, dar fără să se uite direct la nepoata lui, și începe să vorbească: „Aș fi vrut de fapt să repar acoperișul hambarului înainte să înceapă să plouă și mai mult. Pentru ce îți trebuie banii? că doar câștigi bine la oraș?” Nepoata lui ezită înainte să înceapă să-i explice. Știe că e o situație greu de înțeles: ”Știi tu, eu lucrez pe internet. Unul dintre lucrurile pe care le fac este să administrez niște ferme în locul unor persoane care nu au timp pentru asta. ”
Bunicul ascultă cu atenție în timp ce ea explică în continuare: ”Din când în când achiziționez materiale en-gros pe care le vând apoi cu comision proprietarilor fermelor. Sunt bani câștigați repede. De multe ori e vorba despre un nou tip de semințe sau grajduri mai moderne, de data asta am luat aparate de muls.” Bunicul aprobă dând din cap, până aici a înțeles, cu toate că are o întrebare pe care încă nu i-o adresează, pentru ca nepoata să-și poată continua relatarea.
Nepoata își umezește buzele și continuă: ”Am cumpărat aparatele de muls cu banii pe care i-am pus deoparte pentru copil împreună cu Valentin”. Face o pauză și bunicul se uită la burta acesteia, în care creștea strănepotul lui. Nepoata continuă cu voce emoționată: ”Acum a izbucnit o epidemie la o altă fermă și din cauza asta s-ar putea să fie nevoie să fie sacrificate toate animalele de la fermele pe care le administrez eu. În situația asta nimeni nu mai e interesat de aparate de muls. Eu și Valentin ne-am pierdut banii puși deoparte, cel puțin momentan. Dar eu sunt deja gravidă în opt luni și banii aceștia erau pentru nașterea Lilianei”.
Inspiră adânc pentru a-și continua explicația, dar bunicul o întrerupe cu o întrebare: ”În ce țară a izbucnit epidemia asta? N-am văzut nimic la televizor și nici n-am citit în vreun ziar. Pare destul de grav.” Nepoata ezită, ignoră totuși întrebarea și continuă: ”Valentin nu știe că am investit toate economiile noastre în aceste aparate, și ar fi mai bine să nici nu afle. Intenția mea era ca banii să nu lipsească decât o zi din cont și câștigul să fie o surpriză pentru el”. Nepoata începe să suspine: ”Lucrează așa de multe ore peste program… am vrut să-i fac și lui o bucurie”. Pe bunic îl doare să o vadă pe nepoată-sa așa. Îi aduce aminte de cum se simțise fata atunci când i-au murit ambii părinți.
După aceea bunicul își consolează nepoata, îi aduce o ceașcă de ceai cu un biscuit și după ce aceasta se mai liniștește puțin, îi adresează întrebarea care îi venise în minte mai devreme: ”Carmen, eu știu că pe internet se pot face multe, și chiar dacă eu unul nu l-am folosit niciodată, citesc în ziar tot felul de grozăvii despre asta. Deci nu exclud posibilitatea de a administra online o fermă – sau chiar mai multe. Ceea ce nu înțeleg eu e cum de ți-au ajuns banii din economii pentru un singur aparat de muls, nu mai zic pentru mai multe!”
Carmen se temuse de întrebarea asta, dar era de așteptat. Se gândește puțin și răspunde: ”Fermele de care mă ocup sunt proprietatea unor chinezi bogați. Fac parte dintr-un joc popular. Fermele, boala, aparatele – toate există doar pe internet.”
Bunicul a trăit suficient de mult pentru a ști că nu este corect să condamni ceva ce nu înțelegi pe deplin. Pe vremea când lucra el la o fermă de stat, semințele se plantau urmând un plan cincinal. După aceea recolta era vândută la magazinele de stat, care, la rândul lor, revindeau produsele angajaților întreprinderilor de stat. Acest sistem era departe de a fi perfect, dar cel puțin trebuia să te ocupi practic de agricultură pentru a obține o recoltă. Acest lucru pare să se fi schimbat.
O întreabă pe nepoata lui cum o poate ajuta. Răspunsul nu a fost cel la care sperase: ”Avem nevoie de bani, bunicule. O să vină bebelușul și încă nu are nici măcar pătuț. Poate să fie sub formă de împrumut. Când trece epidemia care afectează vacile, sigur voi putea vinde țarcurile. Te rog, bunicule!” Bunicul stă pe scaun și se uită pe fereastră la poteca din grădină acoperită de apă și la acoperișul șubred al hambarului. Încă nu vrea să-i dea niciun răspuns. Decide să aplice o tactică prin care să tragă de timp: ”E important să îl suni pe Valentin. Nu poți lăsa ca relația ta să se bazeze pe minciuni”. Nepoata sa aprobă din cap.
Răspunsul bunicului nu a fost cel la care se așteptase, dar nici nu-l putea învinovăți cu nimic. Pune mâna pe telefonul mobil și îl sună pe Valentin. Îi spune despre economii și despre bolile din joc, dar și că poate banii obținuți de el lucrând peste program vor acoperi pierderile. Valentin rămâne fără cuvinte. Carmen simte că ceva nu e în ordine și îl roagă să îi spună ce anume. După ce primește răspunsul, rămâne ea însăși fără cuvinte. Zice că va vorbi încă o dată cu bunicul. Apoi închide și se uită îngrozită la acesta. Buzele îi tremură.
Începe să-i spună prevăzător: ”Valentin este suspendat la locul de muncă pentru amenințare și distrugere”. Bunicul este surprins. Soțul lui Carmen este un băiat liniștit, IT-ist – cum e posibil să ajungă într-o astfel de situație? Nepoata observă privirea uimită a bunicului și explică: ”A spus că fusese foarte stresat din cauza orelor suplimentare. Azi a avut loc o vizită de lucru printr-un apel video cu filiala indiană a companiei pentru care lucrează. Pentru aceasta, a fost folosit un robot.”
Bunicul făcu ochii mari pe măsură ce nepoata sa povestea mai departe: ”Indianul care manevra robotul se pare că se apropia mereu prea mult. După un timp, Valentin nu a mai suportat asta și i-a adresat persoanei de pe ecran tot felul de vorbe urâte. După aceea a împins camera de filmat și în felul acesta a trântit și robotul. Nu știu dacă a făcut asta în mod intenționat. Din cauza asta bărbatul din India a chemat paza, deoarece s-a simțit amenințat. Acum lui Valentin i-a fost refuzat accesul la biroul și l-au suspendat provizoriu, fără plata salariului.” Bunicul clatină din cap. El știe deja ce înseamnă asta.
După ce nepoata a plecat spre oraș, bunicul stă la poartă cu vecinul. În timp ce beau împreună un pahar de rachiu, îl întrebă pe vecin dacă nu cumva mai are lemne. Vecinul, care trebuie să se gândească la propriile sale provizii întrebă care este motivul acestei solicitări. ”Pentru reparații urgente la acoperișul hambarului”, sună răspunsul lui scurt. ”Dar n-ai pus bani deoparte pentru asta? Chiar pentru un acoperiș nou-nouț?” întreabă vecinul. Bunicul aprobă dând din cap ”dar a trebuit să-i dau banii nepoatei mele”. ”O urgență?” întreabă vecinul. Bunicul oftează: ”Nepoată-mea a investit banii puși deoparte pentru copil în aparate de muls care nu există și bărbatul ei stă acasă neplătit pentru că s-a certat cu un robot din India”. Vecinul dă din cap înțelegător și toarnă niște rachiu pentru amândoi. ”Cred că mai am niște lemne pe undeva”, răspunde el.
Din Justus van Kampen (2017), Beginnen zonder Einde tradus de Alexandra Șerban.
Justus van Kampen a decedat în spitalul din Satu Mare la data de 24 mai 2015. Ajunsese acolo după ce a fost lovit de o căruță cu cal, în timp ce se plimba pe un drum de țară din împrejurimi. Deși leziunile au părut la prima vedere superficiale, o bacterie cu care a fost infectat în spital i-a fost fatală. Printre lucrurile pe care acesta le-a lăsat în urmă se numără și un hard disk cu câțiva terabiți de date, printre care multe fișiere text. Prima serie a acestor fișiere a fost publicată și lăsată la aprecierea cititorilor.
olandezul vieții tale 